Sarcina - Saptamana 15-20  - repere

Afla ce se intampla cu tine, cu bebelusul tau si care este sfatul moasei in saptamanile 15-20

Saptamana 15

TU
– Burtica ta este acum din ce in ce mai vizibila si trebuie sa te  orientezi sa porti imbracaminte & incaltaminte cat mai confortabile,  adaptate schimbarilor aparute.
– Este o perioada in care mai poti simti uneori greturi, schimbari  emotionale de la o zi la alta
BEBELUSUL TAU
– De aici inainte, ceea ce marcheaza fatul este maturizarea si  cresterea lui in greutate.
-Fatul incepe sa auda datorita unor oase mici din urechea medie, desi centrul auzului din creierul sau nu este inca complet dezvoltat; prin intermediul lichidului amniotic care are rolul unui “conductor” al sunetului, el percepe zgomotele stomacului mamei, bataile inimii ei, suieratul respiratiei sau vuietul circulatiei sangelui prin vasele de sange.
- Fatul are 13 cm si cantareste aprox 100 de grame
SFATUL MOASEI
– Este perioada in care-ti recomand sa incepi practicarea exercitiilor Kegel pentru tonifierea si cresterea elasticitatii perineului tau la nasterea bebelusului, prevenirii incontinentei urinare si a problemelor de viata intima dupa nastere.
*Muschi pelviperineali sunt dispusi intre coapse, in forma cifrei “8”, in jurul vulvei si orificiului anal; pentru a evalua statusul acestor muschi, cand mergi prima data la toaleta pentru pipi, opreste jetul la jumatate, tine-l cateva secunde, apoi relaxeaza-te si continua pana la terminarea lui.
*Exercitiile Kegel se pot face in pozitia intinsa, sezand, sau in picioare.
*Inspira aer in piept, contracta pe rand, de jos in sus, muschii perineali din jurul orificiului anal, vulvei, meatului urinar; apoi expira si relaxeaza acesti muschi tot gradual, dar de sus in jos.
*Ai grija sa ramai cu corpul relaxat in timpul exercitiilor, fara sa contracti umerii, burtica sau muschii fesieri
- Iti recomand ca in aceasta perioada a sarcinii sa te inscrii la la sedinta de la Active Center “Ingrijeste-ti perineul indiferent de varsta”, pentru primi informatii complete despre perineul tau si despre alte modalitati de tonifiere a lui; vei beneficia si de o prezentare Epi-No, dispozitiv folosit de femeile din lumea intreaga care doresc sa-si pastreze perineul intact la nastere, sau sa-l retonifice dupa nastere, dupa operatii ginecologice sau la menopauza.

Saptamana 16

TU
Este o perioada cu o mare incarcatura emotionala, generata de miscarile fetale, pe care incepi sa le simti zilnic, in plina activitate sau te vor trezi din somn.
Ce simti – Pregateste-te, din moment in moment poti simti “primele miscari” ale bebelusului din burtica ta; ele pot fi ca bataia din aripi a unui fluutras, alunecarea unui pestisor sau ca o senzatie de deranjament stomacal.
BEBELUSUL TAU
– Capul sau este mai mare decat corpul
- Fata capata un aspect mai uman, ochii sunt inchisi si enormi
- Corpul si fata fatului sunt acoperite de lanugo, un perisor foarte fin care va cadea dupa nastere
- Organele genitale sunt suficent de mature pentru a diferentia sexul la ecografie
- Pielea lui este transparenta, iar vasele de sange pot fi vazute prin ea. De aici inainte, ceea ce marcheaza fatul este maturizarea si cresterea lui in greutate.
- Fatul are 13 cm si cantareste aproximativ 100 de grame
SFATUL MOASEI
- Nu uita sa-ti notezi data la care vei simti primele miscari fetale in burtica ta; ele pot fi un reper importanta pentru stabilirea DPN (datei probabile a nasterii).
- In saptamanile 16-18 este momentul in care medicul poate sa-ti recomande o ecografie din care poti afla:
* Varsta bebelusului din burtica ta
* Pot fi detectate anormalitatile vizibile la inima, rinichi, coloana
* Pozitia placentei
Ecografia nu este o investigatie dureroasa; este important sa ai vezica urinara plina; intinsa pe spate, burtica ta va fi unsa cu un gel, dupa care scanul este trecut peste ea si concomitent rezultatul apare pe un ecran

Saptamana 17

TU – Uterul tau a crescut si poti sa-i simti “fundul” la jumatatea distantei dintre simfiza pubiana si ombilic.
Ce simti – Poti aparea primele durerile de spate ca urmare a modificarii curburilor coloanei vertebrale; zilnic trebuie sa-ti controlezi / corectezi postura corpului
- Secretia vaginala incepe sa creasca cantitativ
- Uneori nasul este infundat
- Simti miscarile bebelusului; nu uita sa notezi data la care a miscat prima data
BEBELUSUL TAU
– Incepe sa auda sunetele din afara uterului si reactioneaza la ele
- Palmele si piciorusele sunt formate, deasemenea pielea si muschii
- Miscarile bebelusului devin tot mai puternice
- Apar unghiile
- Fatul are 13 cm si cantareste aprox. 100 de grame
SFATUL MOASEI
- Triplul Test din Saptamana 15 de sarcina, ca si ecografia efectuata in saptamanile 16-18 pot fi un indiciu pentru riscul de a avea un copil cu sindrom Down sau spina bifida (defect de tub neural); in functie de rezultatul acestora se decide necesitatea efectuarii unei amniocenteze care da un rezultat definitiv al tuturor posibilelor abnormalitati ale copilului.
Amniocenteza
• Recomandata in spat 16-18 de sarcina
• Procedura testului consta in recoltarea unei probe de lichid amniotic in care se detecteaza posibile abonormalitati ale fatului (sindrom down, spina bifida).
• Se recomanda efectuarea unei ecografii pentru determinarea pozitiei fatului astfel ca acul cu care se efectueaza testul sa nu-l afecteze
• Indicatii pentru efectuarea amniocentezei: varsta peste 35 ani a gravidei, istoric in familie de sindrom Down/ spina bifida/ hemofilie/ distrofie musculara, gravida cu proba de sange care arata un nivel ridicat al alphafetoproteinelor, mama care a mai nascut un copil handicapat.
- Asigura-te ca ai o dieta complexa, bea lichide si relaxeaza-te / dormi ori de cate ori simti nevoia

Saptamana 18

TU
– Incepi sa te corelezi emotional din ce in mai mult cu “burtica ta”…
- Ce simti: Este momentul in care vei simti “primele miscari “ fie ca alunecarea unui pestisor, fie ca falfaitul din aripi al unui fluturas, fie ca un borborism intestinal, fie ca ceva total nedefinit care te va lua prin surprindere si vei avea nevoie de ceva timp sa te dumiresti ca este chiar bebelusul tau care a inceput sa se miste si sa-ti dea semne.
BEBELUSUL TAU
– Este bine format si din ce in ce mai puternic: se intorce, se rasuceste, se mutat dintr-o parte in alta a burticii. In plaminii sai incepe formarea alveolelor pulmonare. Fatul are aproximativ 20 de centimetri.
SFATUL MOASEI
- Este momentul in care trebuie sa incepi sa-ti cauti haine de gravida. Atentie insa! Alege-le in asa fel incat sa le poti purta in urmatoarele 20 saptamani de sarcina si sa fie potrivite si anotimpurilor in care esti insarcinata.
- Iti recomand sa-ti cumperi doar haine din bumbac.
- Daca iti cumperi pantofi / sandale / cizme ai grija sa nu aibe tocuri mai inalte de 2-3 cm, ca sa-ti poti mentine pozitia corecta a corpului; tocurile mai inalte iti modifica postura si poti avea dureri de spate.

Saptamana 19

TU
– Trebuie sa-ti controlezi dieta astfel incat ea sa fie echilibrata in continutul de vitamine si minerale.
– Miscarile bebelusului te fac sa te simti fericita pentru ca ii simti prezenta din ce in ce mai des.
BEBELUSUL TAU
– In spatele dintilor de lapte incep sa se formeze mugurii dintilor permanenti.
- Intestinul incepe sa secrete sucurile gastrice care ajuta bebelusul sa inghita zilnic lichid amniotic ; dupa absorbtie, rinichii filtreaza lichidul si il excreta inapoi in sacul amniotic.
SFATUL MOASEI
- Aprovizioneaza-te in zilnic cu vegetale si fructe proaspete.
- Consuma produse lactate, ulei de peste, peste, vegetale verzi/galbene/rosii, citrice, fructe, nuci, stafide, prune, cartofi, oua.
- Daca ai o situatie speciala ca gravida – esti adolescenta, vegetariana, alergica, ai avut un avort in luna mare, ai boli cronice, nu esti la prima sarcina, esti stresata – adreseaza-te medicului pentru a vedea daca ai nevoie si de suplimente.

Saptamana 20

TU– Arati din ce in ce mai “gravida” !
Ce simti – Miscarile bebelusului sunt tot puternice si mai active. Le simti ca pe bataile aripilor unui fluture, sau ca pe niste bule care explodeaza in uterul tau
BEBELUSUL TAU – Are aproximativ jumatate din dimensiunile pe care le va avea la nastere : 25 cm / 350 gr
- Muschii lui se intaresc si bebelusul tau capata forta
SFATUL MOASEI
- Mergi regulat la medicul tau, fa-ti controlul periodic
- Sapatamana 20 poate marca posibilitatea aparitiei preeclampsiei. Pentru a preveni aparitia ei, este bine sa-ti controlezi periodic TA si sa repeti un test de urina cu dozarea proteinelor
- Semnele care te pot determina sa mergi imediat la medicu tau: edeme la maini, picioare, glezne, fata, tensiune arteriala crescuta, proteine in urina, crestere excesiva in greutate.
- In cazul in care esti suspecta de preeclampsie, ti se va recomanda internare in spital pentru odihna la pat, sedare, monitorizarea functiei rinichilor si a tensiunii arteriale. In cele mai multe cazuri, dupa nastere, tensiunea revine la normal.

 

 

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner