Putere şi echilibru interior
Pentru o sarcină plină de bucurie şi o naştere relaxată
Copilul tău se pregăteşte de naştere odată cu tine şi partenerul tău. El se hrăneşte, simte şi „învaţă” încă din primele sale zile în burtica ta. Receptează nu numai mâncarea, dar şi emoţiile şi gândurile voastre. Atunci când eşti relaxată, el ştie că totul este ok şi se dezvoltă armonios, pentru ca îţi simte corpul primitor şi liniştit. Când apar frici şi gânduri negative, şi el reacţionează şi devine agitat, pentru că îţi simte corpul contractat şi burta întărită, neprimitoare.
Dar cum să fii relaxată când în fiecare lună treci prin controale medicale invazive şi ai contact cu oameni care îţi ating cele mai sensibile părţi ale corpului tău? Cum să îţi păstrezi liniştea când uneori primeşti informaţii contradictorii sau poveştile şi fricile altora legate de sarcină şi naştere?
Cheia este puterea ta de a rămâne calmă în faţa a tot ce vine din exteriorul tău. Această resursă este deja în interiorul tău, nu e nevoie decât să înveţi să te conectezi la ea ori de câte ori ai nevoie.
Dacă doreşti să îţi clădeşti puterea şi echilibrul interior pentru o naştere relaxată alături de partenerul tau, te invităm la un program special de 6 săptămâni, între 8 martie şi 19 aprilie 2010, la Active Center. Călăuzele tale în această călătorie vor fi Casandra Bischoff şi Vania Limban.
Pentru a vedea programul sesiunilor dati click aici
|