Nasterea, oriunde ar a avea loc si in ce conditii, este mereu o poveste de dragoste.. Este, vrem nu vrem, constiente sau nu, un moment unic ce ne influenteaza enorm viitorul ca parinte.
Suntem nascute si nastem in cursul aceleasi vieti, avem puterea absoluta de a schimba in orice moment cursul umanitatii, dar de cele mai multe ori uitam complet de puterile noastre ca femei. Ne lasam convinse si adoptam sabloane ale unui sistem social in care de cel mai multe ori nici nu traim. Valoarea noastra ca fiinte supreme ce dau viata este umbrita atat de crud de materialitatea si consumismul epocii in care traim.
Atat de mult neglijam legatura fireasca cu intelgenta corpului, preferand sa incarcam mintea pana la epuizare, pana cand aceasta este chiar in conflict cu propiriul nostru corp. Cate dintre noi se pot relaxa cu adevarat? Dar sa aiba un moment de completa liniste in minte, fara niciun gand care alearga nebuneste?
Mereu mi-am imaginat ca am o telecomanda magica si butonul de PAUZA pune stop cadru pe absolut tot in jurul meu, vizual si sonor. Iar in momentul acela, pierderea controlului nu ma sperie ci din contra ma relaxeaza si pot savura extazul armoniei legaturii minte, corp, suflet.
Aceste lucruri le-am invatat dand nastere unei fetite superbe pe 26 Mai 2009, in Göteborg, Suedia alaturi de partenerul meu de viata, actual sot, fara de care intelegerea acestei experiente in aceasta lumina ar fi fost complet ridicularizata de egoul si mintea mea bazata pana atunci exclusiv pe logica si ratiune. Si ce trist ar fi fost! Ii multumesc pentru felul in care m-a descoperit si m-a facut sa ma descopar in spatele ego-ului si ma iubeste, oricat de cliseic suna, pana la sfarsitul acestei vieti fara prejudecati si fara a imi impune a fi ceva ce nu sunt.
Desigur pentru a putea 'zbura' in acest fel, pentru a pierde orice fel de conditioanare sociala, si orice fel de grija, recunosc ca sistemul suedez, mentalitatea oamenilor de acolo, a ajutat enorm. Privirea nasterii ca un act natural, in care medicina este cat se poate de putin invaziva acorda mamelor libertatea de a naste dupa bunul plac, in conditii de igiena si siguranta impecabile, intr-un mediu in care, daca este nevoie, sprijinul medical exista si este acordat.
Dar cum s-au petrecut toate? Ei bine, se poate spune ca plecasem de acasa in ziua cand am simtit contractiile ca fiind din ce in ce mai dese, ca la o petrecere. Sotul meu fiind producator de muzica electronica pregatise cea mai buna coloana sonora pentru ca ingerasul nostru sa isi gaseasca drumul spre noi. In salonul de nastere, din echipa spitalului, nu au fost niciodata mai mult de doua persoane, o moasa si o asistenta, intr-o ambianta foarte relaxanta pentru mine. Moasa ne scrisese pe o mica tablita Bine Ati Venit noua si fetitei. Mare parte din travaliu am petrecut-o in cada jacuzzi, bucurandu-ma de calmul si imponderabilitatea pe care apa o da corpului. Legislatia suedeza nu permite nasterea in apa, asa ca eram scoasa din apa pentru a monitoriza periodic starea bebelusei. Cervixul se deschidea foarte incet, dar progresam, ma miscam in ritmul muzicii si pierdusem total ideea ca ma aflam intr-un spital, monitorizata pe aparate.. eram coplesita si plina de un sentiment de dragoste imensa pentru absolut tot din jurul meu, din mintea mea. Cunosteam pentru prima oara psihologic vorbind o pace deplina si un sentiment de dragoste ce ma inundau si se jucau cu mine in ritmul dictat de contractii si acompaniat de muzica.
Durerile contractiilor nu putea fi numite dureri, ci chiar erau senzatii orgasmice nemaitraite, datorate bebelusei care cobora din ce in ce mai mult in acelasi ritm, in jos in timpul contractiei, inapoi in sus la terminarea ei, dar in tot acest balans ceea ce ea atingea 'pe drum' erau puncte din care izvorau numai senzatii de o placere si un extaz nemaipercepute de corpul meu pana atunci. Sunt convinsa si in ziua de azi ca o astfel de perceptie a 'durerilor facerii' a fost posibila datorita relaxarii complete a mintii si corpului, pe caile pe care le-am avut la dispozitie.
Momentul cheie al intregului travaliu a fost cand moasa mi-a cerut mana sa simt capul fetitei, moment in care timpul in dimensiune liniara nu a mai existat, stiu ca in secunda urmatoarea era pe pieptul meu, iar eu nu simteam nimic din extenuarea oreleor de travaliu ( fiind prima nastere am plecat ceva mia devreme la spital, in jurul orei 21:00 luni, iar bebelusa Ever a venit pe lume in dimineata urmatoare la 11:23) acum ca o aveam in brate. Primul instinct al ei a fost sa suga la tzatza. Nu am avut niciun fel de problema in a alapta, si de unde credeam ca o sa alaptez cam 4.5 luni, m-am trezit eu dependenta de apropierea si binefacerile alaptatului si am alaptat pana la 1 an si jumatate.
Poate as fi mers chiar si mai departe, daca dragostea nu m-ar fi binecuvantat din nou cu o noua viata, de fapt cu inca doua. Va scrie o burtica mandra de 38 saptamini si 4 zile purtatoare de gemeni fraternali.
Ce o sa mai traim la aceasta nastere nu stiu deocamdata, stiu doar ca sunt departe de mine sentimentele de frica si stres.
Succes tuturor burticilor, va doresc multa liniste si relaxare deplina in sarcina si nastere si sa va traiti fara frica sau alte impedimente visul de a fi mame.
O mamica,
