Alăptarea – cum poziţionăm bebeluşul la sân, cum stimulăm lactaţia?

21 aprilie 2021
Alăptarea – cum poziţionăm bebeluşul la sân, cum stimulăm lactaţia?

Alăptarea este un proces important atât în viaţa mamei, cât şi în cea a bebeluşului. Sunt studii care arată că bebeluşii alăptaţi au un sistem imunitar mai puternic, sistemul lor digestiv este mai sănătos, dezvoltarea psihomotorie mai bună, iar gradul de inteligenţă emoţională este mai mare. 

Alăptarea nu este însă, întotdeauna, un proces natural. Adică… este nevoie de un pic de muncă pentru a putea să alăptăm bebeluşul exclusiv la sân. Şi asta pentru că, uneori, lactaţia nu porneşte imediat, mai ales în cazul naşterilor prin cezariană. Alteori, însă, lactaţia este abundentă, iar copilul nu poate suge pentru că se îneacă cu lăpticul izvorât din sânul mamei. Sau… mai există situaţia în care bebeluşul “nu ştie” să sugă… adică nu se ataşează corect.

Iată mai jos câteva sfaturi pentru fiecare din situaţiile complicate.

1. Când întârzie apariţia laptelui

  • bebeluşul trebuie pus la sân cât mai des, pentru că guriţa lui stimulează cel mai bine apariţia laptelui. Sunt studii care arată că inclusiv saliva pe care o lasă bebeluşul pe sân transmite informaţii organismului pentru ca acesta să producă mai multă hrană pentru cel mic
  • consumaţi cât mai multe lichide, în special ceaiuri pentru stimularea lactaţiei (ceai de chimen, chimion, anason stelat etc) sau folosiți produse de stimulare a lactației
  • încercaţi să vă odihniţi. Organismul produce lapte în timpul somnului. Deci… dormiţi de câte ori doarme bebeluşul dumneavoastră. Curăţenia poate să mai aştepte!

2. Când laptele este foarte abundent

  • dacă observaţi că bebeluşul dumneavoastră se îneacă cu lăptic şi refuză să mai ia sânul în gură, înseamnă că fluxul de lapte este prea mare.
  • încercaţi să scoateţi o parte din lapte, manual sau cu ajutorul unei pompe
  • încercaţi să vă aşezaţi pe orizontală, aşa încât laptele să iasă mai greu din sân (folosiţi-vă de gravitaţie)

3. Când bebeluşul “nu ştie” să sugă sau este “leneş”

  • nu toţi bebeluşii se ataşează corect la sân. De aceea este nevoie să rugaţi moaşa din maternitate să vă arate cum se pune copilul la sân sau să evalueze dacă se atașează corect: acesta trebuie să cuprindă cu guriţa mamelonul şi areola, nu doar sfârcul;
  • dacă bebeluşul adoarme prea repede la sân, încercaţi să-l treziţi gâdilându-l pe obraz. Acesta nu se va hrăni corespunzător dacă va înghiţi doar “laptele de început”. Acesta doar potoleşte setea, nu şi foamea. Unii bebeluşi obosesc mai repede când sug, alţii fac icter, care le dă somnolenţă. Dacă se hrănesc corespunzător, aceştia vor depăşi mai repede această fază.

Pentru orice întrebări legate de alăptare, vă stau la dispoziţie pe pagina de Facebook Moaşa Vania şi pe www.activecenter.ro . 

Arhive



Netopia
Copyright © 2016 ACTIVE CENTER. Toate drepturile rezervate.
Visualwise studio
Vania Limban Întreabă moașa