Dr. Bogdan Ivănescu (www.doctorMIT.ro), Vania Limban, moașă independentă, și Asociația Moașelor din România – AMsR, se vor afla pe 16 și 17 noiembrie 2018 la Timișoara alături de gravide, mame, moașe, doula, consultanți în alăptare, medici și oricine este interesat de educație și schimbare! Întâmplător sau nu, vom susține această conferință cu participare internațională la Timișoara, unde știm că există gravide, mame, moașe, asistente, doula, consultanți în alăptare și medici puternici, interesați să aducă o schimbare în România. Sperăm să vă avem alături de noi, pentru că doar împreună vom genera schimbarea. Educația este o „ancoră” de bază de care poporul român, care se află la un moment de răscruce, are mare nevoie acum… Cu pași mici, Asociația Moașelor din România vrea să schimbe mentalitățile legate de profesia de moașă, dar și despre naștere. Îi mulțumim domnului dr. Bogdan Ivănescu pentru deschiderea de a accepta să medieze această conferință, făcând cel mai frumos act de voluntariat pentru a spulbera două mituri, pentru că ne dorim ca astăzi moașele să poată profesa în mod real în satele și orașele din România, iar nașterea naturală să devină un cadou plin de iubire, căldură și umanitate pe care să-l dăm mai departe copiilor noștri. Încasările obținute în urma acestei conferințe vor fi donate Asociației Moașelor din România – AMsR.
Înscrieri: http://conferinta2018.asociatiamoaselor.org