Da, pot! – Povestea unei nașteri asumate

15 noiembrie 2021
Da, pot! – Povestea unei nașteri asumate

Andreea Pop, psiholog clinician, psihoterapeut

Povestea mea începe încă dinainte să fiu însărcinată, cu visele de a avea un copil și o familie, momentele în care îmi imaginam că sunt gravidă, toate imaginile pe care le aveam când mă vizualizam în felul acesta, proiecțiile pe care le făceam. Toate aceste mici detalii care par insignifiante la prima vedere au format atitudinea pe care eu am avut-o în sarcină, față de mine, de copilul pe care îl purtam în burtică și bineînțeles față de naștere. 

Îmi imaginam încă de la început că nu va fi o experiență ușoară – nașterea – dar asta nu m-a speriat nicio secundă pentru că în viața mea de până acum am mai trecut prin momente grele. Am mai trecut prin experiențe la limită, prin situații care mi-au testat resursele și capacitățile și din care am ieșit învingătoare.

Știam că pot, nu numai să nasc așa cum mi-am dorit ci și să fac orice îmi propun în viața asta. De aceea, încă de la bun început am ales fără ezitare nașterea naturală și mi s-a părut cât se poate de firesc să mă și pregătesc pentru asta.

Ar fi superficial să credem că doar având încredere în noi lucrurile se rezolvă. E nevoie în egală măsură de efort conștient și susținut. De fapt, aș sublinia că acestea sunt cele două ingrediente cheie în rezolvarea provocărilor vieții, indiferent de domeniu. 

Parte din pregătirea mea teoretică dar și practică a constat în cărțile pe care le-am citit și filmulețele pe care le-am urmărit dar și cursul susținut de moașa Vania, „Nașterea asumată, eu pot”, împreună cu felul în care am trăit fiecare experiență din sarcină și ce am învățat din ea. Fiind psihoterapeut asta m-a ajutat să fiu mai conștientă de resursele pe care le am și să le accesez cu mai multă ușurință poate, decât o persoană care nu a făcut acest lucru interior cu sine. Așadar am plecat în această călătorie și în experiența sarcinii cu o atitudine și stăpânire de sine semnificative. Cred cu tărie că nu poți știi prea multe, nu poți să fi făcut prea multe. Nu cred în ideea de perfecțiune, cred însă în ideea de perfecționare. Cumva, acesta este motto-ul meu sau dacă vreți, reperul după care mă ghidez în viață. Încerc în fiecare zi, prin lucrurile pe care le trăiesc, prin ceea ce învăț să mă perfecționez, să fiu mai bună decât ieri. Mai bună neînsemnând mai performantă, ci mai umană, mai stăpână pe mine, mai conștientă de ceea ce se întâmplă cu mine – atât lucrurile puternice, care uite, m-au ajutat să fac față nașterii naturale cât și vulnerabilitățile mele. 

Principala resursă sau prima pe care aș vrea să o numesc este soțul meu care mi-a fost alături.

Când spun asta mă refer la foarte multe aspecte – de la înțelegere, empatie, susținere, participare activă alături de mine în pregătirea pentru naștere, faptul că mi-a oferit spațiu să iau deciziile care mă privesc pe mine, faptul că mi-a dat încredere că pot, faptul că am fost o echipă în această călătorie, că l-am simțit ca partenerul meu egal. Ca femei însărcinate avem nevoie de toate aceste lucruri astfel încât vă încurajez să vă lăsați însoțite de cât mai multe persoane cu care rezonați și care vi se potrivesc. Sarcina și nașterea nu sunt de trăit de una singură. 

De la moașa Vania, am aflat despre 3 resurse pe care știam că le am dar care au avut nevoie să fie un pic stimulate și dezvoltate. Ea îi numește cei 3R – Relaxare, Răbdare și Respirație – este ceea ce m-a ajutat foarte foarte mult în procesul nașterii.

Mă bucur că am reușit să am răbdare, travaliul meu a fost unul extrem de lung, cu un total de 30h calculând de la prima contracție care a apărut duminică seara și până la momentul expulziei de marți dimineața. Pe lângă răbdare pot spune că m-a ajutat enorm și încrederea că lucrurile au ritmul lor, că fac tot ceea ce ține de mine și că va fi totul bine în final. Relaxarea este următoarea resursă de preț și începe în primul rând cu relaxarea mentală – a-mi focusa mintea pe ceea ce am de făcut în momentul prezent, să nu o las să-mi tensioneze și corpul cu gânduri stresante – și apoi cu cea fizică prin momente de detensionare între contracții și organizarea unui mediu confortabil.

Și, nu în ultimul rând, respirația – o resursă extrem de importantă pe care aș încadra-o ca fiind cea mai importantă în cazul meu. Am folosit una dintre respirațiile învățate de la moașa Vania, numită vântul de primăvară, pe fiecare contracție și asta m-a ajutat să trec mai lin prin aceste valuri de contracții. Le numesc valuri pentru că așa le-am și vizualizat. Cum vin și pleacă, urcă și coboară cu pe mine călătorind pe ele, nelăsându-le să mă copleșească. A lua fiecare contracție în parte ca ceea ce este ține tot de accesarea stării de prezență – focus pe acum, ignorând câte contracții au fost până atunci și câte vor mai fi. Această stare, odată accesată, îi facilitează gravidei o transă care o poartă profund în interiorul ființei ei. Am chiar o istorisire amuzantă legată de acest aspect. Întinsă fiind pe masa de travaliu și conectată la aparate și perfuzie, fără prea mult spațiu de manevră, am observat că pe peretele din dreapta e un cui. Pe fiecare contracție l-am privit cu toată puterea mea de concentrare ca și când nimic altceva nu mai exista pe Pământ. Nu am să uit niciodată acel cui!

După sosirea la spital, instalarea în camera de travaliu și ruperea membranelor, mi s-a administrat oxitocină pentru intensificarea contracțiilor și grăbirea procesului nașterii care a mai durat cel mult 4h. Ceea ce a urmat au fost contracții mult mai dese – subiectiv vorbind le simțeam ca venind efectiv una după alta, fără răgaz și o durere semnificativă. Cred că durerea aceea în condiții normale și venind deodată este insuportabilă însă în acele momente, dacă reușești să te conectezi cu ea, să-i dai  sens, să o lași să treacă prin tine, descoperi că-i poți face față. Dacă nu lupți cu ea ci îi permiți să existe știind că are un rost foarte precis, totul decurge mult mai lin, mai ușor, mai suportabil. 

Ce m-a mai ajutat e că am plecat la drum cu un mindset pozitiv, m-am dus acolo cu gândul că voi avea o experiență frumoasă, că mi-am ales locul în care să nasc în cunoștință de cauză – știam că sunt medici foarte buni, un personal bine instruit.

Am refuzat să pun focusul pe acele povești negative pe care le mai auzisem, nu ca și cum ele nu ar fi existat ci am ales să valorizez, să dau importanță părții frumoase a lucrurilor. Investind în asta ce se întâmplă e că am fost mai pregătită să o observ. Spre exemplu, dacă ne spunem de dimineață asta este o zi proastă vom fi mai sensibili la a percepe acele evenimente care confirmă perspectiva noastră pentru simplul fapt că așa funcționăm ca oameni – tindem să vedem, să auzim, să absorbim acele informații care se potrivesc cu schema noastră mentală. Așadar, dacă avem o schemă mentală optimistă, încrezătoare, creștem șansele – nu de a atrage acele evenimente, pentru că nu avem de unde să știm ce urmează să ni se întâmple – să recunoaștem mai ușor și să ne lăsăm atinși, inspirați, hrăniți de aceste momente frumoase iar pe cele mai puțin frumoase să le tratăm într-un mod realist, fără a le dramatiza. 

Aici, momentul expulziei pentru mine a fost magic pentru că le-am simțit pe toate persoanele care erau cu mine în acea încăpere și pe care le cunoscusem cu doar 4h în urmă într-un mod extrem de intens. Nu le vedeam din cauza oboselii, a concentrării și efortului însă vocile, cuvintele și energia au fost de o sacralitate pe care nu mi-aș fi putut-o imagina dinainte.

Sper ca povestea mea să inspire și vreau să recomand tuturor să participe la măcar un curs de pregătire, indiferent dacă acesta vizează nașterea, alăptarea sau îngrijirea bebelușului pentru că o să vedeți cât de valoroasă este conectarea cu alte mămici care trec prin același lucru. Naștere lină și plină de semnificație!

PS: Și când vi se pare că nu mai puteți, puteți un pic mai mult. 

Arhive



Copyright © 2016 ACTIVE CENTER. Toate drepturile rezervate.
Visualwise studio
Vania Limban Întreabă moașa