Danemarca: drepturile gravidei și viitorului tată în sarcină și după naștere

Dacă Finlanda a decis recent să acorde mamelor şi taţilor un concediu de şapte luni pentru fiecare părinte, plătit în mod egal, precum şi o prelungire a concediului parental total de la 11,5 luni la 14 luni, noi am avut ocazia să aflăm cum stau lucrurie în Danemarca. Citiți un amplu interviu cu o moașă daneză: Dorthe Møller Andersen.

*Acest articol face parte din parteneriatul Adinish.com – Active Center

Care sunt drepturile femeilor și bărbaților în privința concediului de maternitate / paternitate?

Concediul de maternitate cu „alocație / salariu” este împărțit în patru tipuri de concedii: concediu de sarcină, concediu de maternitate, concediu de paternitate și concediu pentru creșterea copilului. Există diferite opțiuni în ceea ce privește dreptul la concediu, în funcție de calitatea pe care o are persoana respectivă: mamă, tată sau „Medmor”. „Medmor” este o femeie aflată într-o relație homosexuală și care este părinte legal, dar nu și biologic, pentru copilul conceput prin inseminare artificială.

În cele ce urmează vom prezenta condițiile specifice pe care trebuie să le îndeplinească părinții pentru a primi prestații pe durata concediilor de maternitate.

Concediul de sarcină

Concediul de sarcină este primul concediu la care au dreptul toate viitoarele mame. Ele pot intra în concediu de maternitate cu 4 săptămâni înainte de data estimată a nașterii sau a intervenției chirurgicale (cezariană), dată care este stabilită de medic. Dacă termenul fixat inițial este depășit, concediul de sarcină se prelungește automat până la naștere.

Există însă și posibilitatea ca viitoarea mamă să intre mai devreme în concediu, dacă angajatorul îi permite.

După naștere: concediu de maternitate

După naștere, mama trece automat la următorul tip de concediu, numit concediu de maternitate. Acesta durează 14 săptămâni și începe a doua zi după naștere.

Primele 2 săptămâni de concediu sunt obligatorii. Femeile care au născut se pot întoarce la muncă doar începând cu a treia săptămână de după naștere, dar majoritatea aleg să ia concediul de maternitate în întregime, deoarece acest tip de concediu nu poate fi împărțit cu tatăl (vezi mai jos precizările referitoare la concediul comun).

După concediul de maternitate începe concediul pentru creșterea copilului, care poate fi împărțit cu tatăl.

După naștere: concediu de paternitate

În Danemarca, tații au dreptul la două săptămâni de concediu. Acesta este primul concediu pe care îl poate lua tatăl și începe de la data nașterii copilului. 

Dacă tatăl este antreprenor sau angajat, poate planifica singur când și cum își va lua cele două săptămâni de concediu, în cadrul primelor 14 săptămâni de viață ale copilului.

Dacă tatăl este șomer, cele 2 săptămâni de concediu încep obligatoriu chiar din ziua nașterii sau cel târziu de a doua zi. Dacă însă copilul este spitalizat la naștere, există posibilitatea ca tatăl să înceapă concediul când copilul ajunge acasă.

Mama nu poate folosi cele două săptămâni de concediu de paternitate. Când acest concediu se încheie, tații pot începe concediul parental comun, chiar dacă mama este încă în concediu de maternitate.

Concediul comun: concediul pentru creșterea copilului

Concediul comun este unul pe care părinții îl pot împărți între ei. Tații pot începe concediul pentru creșterea copilului atunci când încheie concediul de paternitate. În mod asemănător, mama poate începe concediul pentru creșterea copilului când se termină concediul de maternitate de 14 săptămâni.

Cei doi părinți au dreptul la un concediu parental de 32 de săptămâni pe care îl pot împărți între ei, astfel încât se pot organiza așa cum au nevoie. Pentru acest concediu se acordă o alocație de maternitate.

Părinții pot lua acest concediu succesiv, alternativ sau împreună, pentru o perioadă de timp. De asemenea, ei pot alege să distribuie indemnizația de maternitate pe o perioadă mai lungă de timp.

Cât de informați sunt viitorii părinți despre întregul proces al nașterii atunci când merg prima dată la moașă?

În general, femeile daneze și scandinave sunt foarte bine informate despre sarcină și opțiunile pe care le au, cu privire la proceduri etc., încă dinainte de a intra în contact cu sistemul de asistență medicală.

Dar, pentru a ne asigura că toate femeile gravide au un sentiment de confort și siguranță, sistemul danez de asistență este organizat astfel încât să facă experiența cât mai plăcută.

La începutul sarcinii, femeile merg prima dată la medicul de familie sau medicul generalist. Apoi, în săptămâna a 12-a fac în spital o ecografie pe care o realizează o asistentă medicală sau o moașă.

Ulterior, în săptămâna a 16-a ele consultă o moașă pentru a discuta despre stilul de viață și alte subiecte referitoare la perioada gravidității. Există, de asemenea, cursuri la care gravidele pot participa, cum ar fi cursul prenatal de 3 ședințe a câte 2 ore, care abordează subiecte precum travaliul, nou-născutul, alăptarea și noua familie, precum și relația dintre părinți.

O ofertă de bază pentru gravide arată astfel:

– 3 consultații cu medicul de familie

– 2 examene ecografice

– 4-7 consultații cu moașa

– o vizită la domiciliu de către o asistentă medicală

Cadrele medicale fac o evaluare individuală și, dacă este necesar, pot suplimenta pachetul de bază cu alte examene medicale.

Gravida are, din punct de vedere legal, dreptul să fie informată în legătură cu serviciile pe care le poate solicita pe parcursul sarcinii, la naștere și postpartum, precum și dreptul de a primi formarea necesară pentru a se pregăti pentru viața de părinte. Consiliul Național al Sănătății recomandă nașterea și pregătirea părinților. Autoritățile locale pot organiza și ele cursuri cu privire la naștere și pregătirea viitorilor părinți. Cursurile de naștere și parenting oferite gravidelor de spitalele publice trebuie să fie gratuite.

Femeile însărcinate sunt protejate de prevederile Legii Sănătății privind statutul juridic al pacienților, gravidele fiind considerate pacienți. În sensul legii, un pacient este „un utilizator de asistență medicală”, indiferent dacă este sănătos sau bolnav.

Normele privind statutul juridic al pacienților li se aplică persoanelor aflate în îngrijire medicală sau în alte locuri unde se oferă asistență medicală, care primesc sau au primit tratament de la cadre medicale, cu excepția cazului în care alte dispoziții sunt prevăzute în mod specific. Conceptul de tratament acoperă examinarea, diagnosticul, tratamentul bolii, îngrijirea maternității, reabilitarea, îngrijirea sănătății și prevenția, precum și promovarea sănătății în raport cu pacientul, în mod individual.

Legea Sănătății stabilește condițiile pentru asistență medicală, în scopul de a asigura respectul pentru individ, integritatea și autodeterminarea acestuia. Legea stipulează că niciun tratament nu poate fi inițiat sau continuat fără consimțământul informat al pacientului, cu excepția cazului în care există alte prevederi legale. În ceea ce privește copiii cu vârsta sub 15 ani, custodele trebuie să consimtă la tratament. Consimțământul trebuie să se bazeze pe informații adecvate, primite de la un cadru medical. Un consimțământ informat poate fi scris, oral sau, după caz, tacit. Conform Legii Sănătății, pacientul are dreptul să fie informat despre starea sa de sănătate și opțiunile de tratament, inclusiv riscul de complicații și reacții adverse. Informațiile trebuie să includă opțiuni relevante de prevenție, tratament și îngrijire, inclusiv informații despre alte opțiuni de tratament justificate medical, precum și urmările în situația în care nu este administrat niciun tratament. Informațiile ar trebui să fie cuprinzătoare atunci când tratamentul implică riscul imediat de complicații grave și efecte secundare. Dacă pacientul refuză să fie avertizat sau să primească informații, informarea trebuie să includă și consecințele potențiale ale acestei opțiuni.

Cum iau părinții decizii cu privire la naștere? Ce opțiuni le sunt prezentate?

Femeile nu pot decide dacă să recurgă la operația de cezariană sau să nască natural, dacă nu există o indicație obstetrică în acest sens. Se fac eforturi pentru a reduce procentajul de intervenții chirurgicale, pentru că acesta a crescut. Rata utilizării cezarienei în Danemarca este de 19%. În prezent, principiul de plecare este că nu se intervine chirurgical în cazul unei femei sănătoase dacă nu există un risc medical. Dacă nu dorește o naștere naturală, gravida trebuie să discute cu un medic și cu o moașă pentru a-și face un plan de naștere naturală care să includă soluții pentru ameliorarea durerii – sau poate merge la un alt spital, dar sunt șanse mari să fie refuzată. În ceea ce privește prezentarea pelvină a fătului, se practică nașterea în poziție verticală, metodă inspirată de la medicii germani și care înregistrează rezultate bune.

Ca pondere, 2,5% dintre gravide nasc acasă, 10% în cadă, iar 24% dintre nașteri sunt induse.

Sunt mamele obligate să viziteze medicii de familie?

Vezi răspunsul mai anterior.

Există vreun document care urmărește starea gravidei?

Femeile însărcinate au un carnet pe care îl aduc la fiecare vizită, deoarece medicii de familie nu utilizează același sistem informatic ca și spitalul. Se lucrează în prezent la o soluție digitală care să poată fi folosită în comun de toate cadrele medicale.

Cum au gravidele acces la moașe?

Vezi răspunsul mai sus. În Danemarca, moașele asistă nașteri fără complicații și lucrează cu medicii ginecologi. Ele au o relație bună cu medicii, care sunt interesați ca ele să asigure asistență pentru nașterile fără complicații.

Moașele urmează cursuri de 3 ani și jumătate (finalizate cu diplomă de licență) și nu sunt mai întâi asistente înainte de a deveni moașe, la fel ca în Marea Britanie. În Norvegia și Suedia, ele devin mai întâi asistente și ulterior studiază pentru a obține calificarea de moașă.

Cum decid gravidele cu cine și unde să nască?

98-99% din toate nașterile din Danemarca au loc în spitale. Doar 1-2% dintre femei aleg să nască acasă sau la o clinică operată de moașe, care nu este asociată cu o secție de obstetrică (maternitate).

În ceea ce privește alegerea locului pentru naștere, opțiunile sunt următoarele:

– acasă

– la o clinică independentă condusă de o moașă

– într-un spital

– la o clinică operată de o moașă, care este însă asociată din punct de vedere administrativ unei maternități

– într-o maternitate (secție de obstetrică, principală sau specializată)

Toate departamentele obstetrice naționale au o secție principală. În plus, unele dintre ele au secții speciale pentru anumite boli ale femeilor însărcinate sau ale fătului. Autoritățile regionale au implementat o politică de consultație medicală care impune cooperarea cu secțiile de obstetrică specializate, din regiune sau din afara acesteia. Scopul acestei politici este de a se asigura că femeia însărcinată este direcționată către consultație și naștere la secția care corespunde nevoilor sale. Regiunile și departamentele ar trebui să furnizeze informații actualizate, ușor accesibile (de exemplu, pe internet) despre activitate, calitate, tratament și oferte de servicii, ghiduri profesionale, posibilitatea de a dispune în mod continuu de serviciile unei moașe în timpul părții active a nașterii, precum și posibilitatea de a beneficia de asistență din partea anestezistului și a secției de pediatrie. Prin informațiile astfel furnizate se dorește ca femeile gravide să aleagă locul nașterii în deplină cunoștință de cauză.

Vizitarea unui centru de nașteri are loc la prima consultație cu medicul. Vizita trebuie făcută suficient de devreme, așa încât femeia însărcinată să poată decide dacă dorește să utilizeze oferta de diagnostic fetal, adică până în săptămâna a 10-a. Decizia trebuie reevaluată constant pe parcursul următoarelor consultații medicale.

Dacă femeia dorește să nască acasă sau la o clinică de nașteri, practicianul și/sau moașa evaluează împreună cu gravida beneficiile și dezavantajele acestei alegeri. Femeile însărcinate cărora li se declanșează spontan travaliul, care nu prezintă complicații și care vor să nască acasă sau într-o clinică de nașteri pot fi vizitate în acest scop de cadre medicale. Femeia însărcinată și partenerul ei sunt informați că intervenția medicală legată de naștere poate necesita transferul la spital. Este dreptul femeii să aleagă să nască acasă, iar moașa nu poate refuza să participe, indiferent dacă există rațiuni medicale împotriva unei astfel de nașteri. Femeia nu poate fi transferată la spital împotriva voinței sale.

Dacă se optează pentru o naștere într-un spital sau o clinică de nașteri asociată cu un spital, practicianul și/sau moașa evaluează împreună cu femeia avantajele și dezavantajele fiecărei opțiuni. Femeia este informată cu privire la opțiunile disponibile, în cadrul secției regionale de obstetrică și în afara acesteia. Gravidele care doresc să nască într-un spital îl pot vizita.

Nașterea acasă

În toate regiunile, există posibilitatea ca femeile să nască acasă. Fiecare regiune are un ghid privitor la unde și cum se poate realiza un transfer dacă apar complicații în timpul nașterii. 12-20% din toate nașterile la domiciliu ajung să fie transferate în maternitate, din motive medicale. Moașa rămâne acasă la gravidă timp de câteva ore după naștere, pentru a ține sub observație mama și copilul și pentru a se asigura că părinții primesc aceeași ofertă de screening pentru copii ca și părinții copiilor născuți în spital.

9. Nașterea la o clinică de nașteri condusă de o moașă fără legătură cu spitalul

Există clinici de nașteri care nu au legătură cu spitalele și unde activează moașe. În aceste clinici nu se poate apela la medic sau anestezist. Ele sunt dotate cu echipamentele necesare pentru nașterea fără complicații și echipament de urgență, cum ar fi ventilația, oxigenul și aspirația. Ca și în cazul nașterilor la domiciliu, între 12-20% din toate nașterile ajung să fie transferate la o maternitate. Prin urmare, aceste clinici trebuie să dispună de proceduri privind ce trebuie să facă dacă apar complicații în timpul nașterii. Moașa trebuie să se asigure că părinții primesc aceeași ofertă de screening a copilului după naștere ca și părinții copiilor născuți în spital.

Nașterea în spital

Nașterile în spital pot avea loc:

– în clinici de nașteri conduse de moașe, afiliate administrativ unei secții de obstetrică

– în maternități (secții obstetrice), eventual secții specializate

Conform îndrumărilor de specialitate în ginecologie și obstetrică, viitoarele mame trebuie să poată beneficia, în secțiile de maternitate de la nivelul unităților principale, de asistență de la un medic specialist în obstetrică-ginecologie (sau, eventual, de la medic în ultimul an de specializare). De asemenea, trebuie să existe cooperare cu următoarele specialități: anestezie și terapie intensivă la nivelul 2, medicină internă, neurologie și pediatrie cu competențe în neonatologie. În zonele insulare, slab populate, această cerință nu poate fi îndeplinită, motiv pentru care sunt necesare alte soluții. Cu toate acestea, condiția de bază este asigurarea unei asistențe medicale de calitate, printr-o cooperare oficială strânsă cu toate părțile relevante și cu informarea publicului.

La toate nașterile din spital sunt utilizate echipamente de monitorizare a stării fătului înainte și în timpul nașterii. Atunci când femeile aleg să nască într-un spital, durata unei operații cezariene ar trebui să fie, în cazuri urgente, de maximum 15 minute de la luarea deciziei până la nașterea copilului.

Organizarea îngrijirii sarcinii

Sarcina maternităților și a clinicilor de nașteri este să se asigure că nașterile au loc în condiții optime din punct de vedere profesional și că femeile care nasc și familiile lor au parte de ospitalitate, securitate și îngrijire continuă. Maternitățile și clinicile de nașteri,în strânsă asociere cu departamentele de obstetrică din spitale, trebuie să aibă:

– planuri de personal care explică numărul și calificările angajaților, în timpul zilei și la cerere

– reguli privitoare la prezența moașelor în saloanele de nou-născuți

– echipamente tehnologice moderne

– ghiduri profesionale bazate pe dovezi medicale, inclusiv pentru consultații

– plan de tratare a situațiilor în care este nevoie de asistență obstetrică, anestezie și/sau asistență neonatologică

– este important ca femeia care naște și partenerul ei să simtă că dorințele lor sunt luate în considerare. Dorințele lor trebuie consemnate și descrise într-un plan postnatal după discuții cu cuplul. Planul este revizuit în timpul sarcinii și cel târziu imediat după naștere. Prin urmare, maternitatea trebuie să aibă o politică privind modul în care aceste dorințe pot fi îndeplinite, în măsura posibilului. Secțiile de maternitate și clinicile trebuie să facă eforturi pentru ca familia să fie împreună pe tot parcursul procesului de naștere și al maternității.