“Moaşa e foarte importantă pentru o gravidă, dar şi pentru mamă. Pentru că moaşa ştie să te îndrume aşa încât să faci cele mai bune alegeri pentru tine şi pentru copilul tău. Ea ajunge să te cunoască aproape mai bine decât te cunoşti tu, pentru că, imediat după naştere, mai ales când eşti la primul copil, aproape că nu te mai cunoşti deloc. Vania a ştiut când să-mi împingă limitele şi când să mă oprească şi îi mulţumesc ” – Raluca Bocai, femeie, mamă şi antreprenor.
Î: Raluca, ai trei copii din trei naşteri naturale, toate cu perineu intact. Cum ai reuşit?
R.B: Cu multă pregătire şi cu ajutorul moaşei Vania. Încă de la prima sarcină am contactat-o, după ce am văzut-o într-o emisiune TV. Am făcut cursuri de tonifiere a perineului, de pregătire a naşterii naturale, plus alte cursuri la Active Center, respectiv cel de puericultură şi de prim-ajutor, pe care le recomand tuturor viitorilor sau proaspeţilor părinţi.
Î: Trei sarcini diferite, trei naşteri diferite. Care a fost cea mai uşoară naştere?
R.B: Cea mai uşoară naştere a fost prima naştere, culmea. Şi cred că a fost aşa tocmai pentru că nu prea ştiam la ce să mă aştept.
În plus, m-am concentrat mai bine decât la următoarele şi am pus în practică tot ce am învăţat la cursul Naşterea asumată. “Da, pot!”, mai ales legea de aur a naşterii naturale, respectiva celebra Regulă a celor 3R a Moaşei Vania: Respirație, Relaxare, Răbdare!
Î: La ultimele două naşteri te-a asistat şi Vania. Cum te ajută o moaşă în travaliu?
R.B: Te ajută mai mult decât îţi poţi imagina, pentru că ea te ghidează şi îţi reaminteşte să pui în practică tot ce ai învăţat la cursuri. Nu e uşor să naşti natural. Sunt dureri mari, nu trebuie să minţim pe nimeni. Iar durerile acelea te fac să nu mai fii chiar stăpân pe situaţie.
Moaşa însă te readuce pe drumul potrivit, ca să zic aşa, dacă tu te abaţi de la el.
În plus, îţi explică fiecare pas, te cunoaşte şi poate vorbi cu medicul în numele tău atunci când tu eşti “ocupată” să împingi sau să ţipi… sau amândouă (râde – n.r.), te mângâie şi îţi spune exact vorbele pe care vrei să le auzi în momentele acelea.
Î: Cum te ajută o moaşă după ce naşti?
R.B: Moaşa continuă să te înveţe RĂBDAREA!
Te învaţă încă din timpul sarcinii să ai răbdare, continuă în travaliu şi apoi după ce naşti. Să ai răbdare cu tine, cu bebeluşul, cu cei din jur. Te încurajează, te sprijină, îţi răspunde la întrebări pe care, ca proaspătă mămică, nici nu ştii să le pui, dar care sunt esenţiale.
Eu am fost la un pas de depresie dupa prima naştere din cauza faptului că nu am reuşit să-mi alăptez fetiţa, deşi am apelat la consultanţi, la medicaţie, la ceaiuri, la tot ce se putea. Vania a fost cea care a recunoscut la mine semnele unei potenţiale depresii şi mi-a spus “Stop! E cazul să nu te mai chinui. Copilul va fi bine dacă tu eşti bine!”. Îi sunt recunoscătoare pentru asta.
Î: Ai fost şi cu cei mici la Active Center?
R.B: Da, cu toţi trei. Am făcut BabySpa, masaj, gimnastică… Cred că aceste cursuri ajută foarte mult la dezvoltarea armonioasă a copilului. Masajele le-am continuat şi acasă, uneori înainte de băiţa zilnică, alteori după. Şi am învăţat să le fac corect, pentru că sunt anumite reguli. E important să fie cineva care să îţi arate cum se face, aşa încât să ai siguranţa că nu faci lucrurile greşit!