Ruxandra Luca, mamă a trei copii: “Mi-am dorit dintotdeauna să nasc natural”

“Moaşele sunt acele fiinţe calde, blânde, care îţi oferă confortul psihologic de care ai nevoie atunci când aduci pe lume un copil. Ele ştiu prin ce treci, ştiu când să te ţină de mână, ştiu când să te mângâie pe frunte… am simţit asta la cea de-a treia naştere, care a avut loc în pandemie”, spune Ruxandra Luca. 

Ruxandra Luca a devenit mamă în urmă cu 13 ani. Are doi băieţi şi o fată. Toţi cei trei copii au fost născuţi natural, iar fiecare naştere, spune Ruxandra, a fost diferită. 

Întrebare: Ruxandra, cum te-ai pregătit pentru naştere?

Ruxandra Luca: Am ştiut dintotdeauna că vreau să nasc natural. Sigur că nu ştiam exact ce presupune asta, dar nicio femeie nu ştie. Aşa că am urmat cursurile “Şcoala Părinţilor”, de unde am aflat o mulţime de lucruri despre sarcină, despre naştere, dar şi despre îngrijirea bebeluşului.

Î: Cinci ani mai târziu, o nouă sarcină. Deşi aveai experienţa unei naşteri, ai ales să urmezi cursurile cu Moaşa Vania. De ce?

R.L: Simţeam cumva nevoia de a-mi reîmprospăta cunoştinţele, să trec încă o dată prin informaţii, mai ales că de data aceasta aveam şi cu ce să compar. Plus că am simţit şi nevoie de socializare, de a cunoşte alte gravide, de a sta de vorbă cu specialişti, în speţă cu moaşa. 

Î: Care sunt cele mai importante lucruri pe care le-ai învăţat de la Vania? 

R.L: Am învăţat o grămadă de lucruri de la Vania. Ea pune mare accent pe respiraţie în timpul travaliului, pe conştientizare, pe managementul durerii. Şi este absolut normal. Iubitul meu a participat, alături de mine, la aceste cursuri. De multe ori aveam impresia că nu ascultă şi nu e atent dar, în momentul definitoriu, respectiv la naştere, el a fost cel care mi-a amintit ce aveam de făcut. El a participat şi la prima şi la a doua naştere. Sigur, am fi vrut şi la cea de-a treia, dar fetiţa s-a născut în pandemie. 

Î: Cât de importantă este o moaşă în pregătirea unei naşteri naturale şi în reuşita unei naşteri naturale?

R.L: Este foarte importantă. Şi vă dau un exemplu: aşa cum vă spuneam mai devreme, fiica mea s-a născut în pandemie. Asta înseamnă că tatăl ei nu a putut fi prezent la naştere. Destul de traumatizant pentru mine, mai ales că iubitul meu a participat la primele două naşteri. Prin urmare, m-am trezit singură în travaliu. Doar că nu am fost singură: o moaşă din spital, pe care o vedeam prima dată, mi-a oferit tot sprijinul necesar. M-a ţinut de mână, m-a mângâiat pe frunte, m-a încurajat la fiecare contracţie, mi-a coordonat respiraţiile. Nu ştiu ce m-aş fi făcut fără ea. Chiar şi acum, la aproape doi ani de la naştere, îmi dau lacrimile când îmi amintesc. 

La externare, l-am rugat pe partenerul meu să cumpere un buchet de flori pe care l-am lăsat pentru moaşă. Aşa am simţit!