Părinții Green = Părinții Ecologici
Dragii mei,
Îmi aduc aminte că în anii ’70, la nivel modial, a început „mișcarea green”. Astfel au apărut primele manifestații și proteste împotriva armelor nucleare, vegetarienii și veganii au fost ”acceptați”, a început să fie folosit în ferme cuvântul „organic” pentru cultivarea legumelor și fructelor ș.a.m.d.
Mișcarea green și părinții pe care i-a format
Ulterior am observat că din ”mișcarea green” au început să apară „părinții green”. Aceștia își propuneau să identifice nevoile copiilor și să le ofere hrană sănătoasă, în speranța de a crește indivizi sănătoși, plini de compasiune pentru cei din jur. Noua generație de părinți își propune să-și crească copiii cu iubire și respect, în sensul de a le arăta copiilor iubirea și respectul lor. Altfel spus, au renunțat la sintagma ”copilul trebuie pupat doar când doarme”.
Părinții green, în zilele noastre
Anii au trecut, numărul părințiilor green a crescut din ce în ce mai mult, iar astăzi au ajuns să fie un grup numeric semnificativ. Acum, ei sunt cei care fac alegeri ecologice sănătoase:
– pentru sarcină și naștere
– pentru hrănirea copilului, de la alăptare până la hrana cea mai sănătoasă când încep diversificare și mai departe;
– folosesc pentru îngrjirea bebelușilor scutece biodegradabile și le fac masaj;
– utilizează în mod informat medicamentele;
– le oferă copiilor educație green despre mediu și sănătate, despre activități eco și despre efectul TV & cel al gadget-urilor
– optează pentru case ”verzi”, practică grădinăritul organic și dau atenție conservării energiei.
Eu susțin această mișcare și acest tip de părinți. Așa că le vin în ajutor.
Dacă sunteți la început de drum, vă aștept la cursurile pentru gravide, pentru pregătirea nașterii naturale. Iar dacă sunteți proaspete mămici, vă ofer cursuri de alăptare și nutriție pentru a vă asigura că bebelușul vostru este alimentat cât mai corect și cât mai sănătos. De asemenea, pentru o dezvoltare armonioasă, ofer masaj pentru bebeluși și chiar aqua gym pentru aceștia.
Întrebări pentru voi, părinții:
Voi ce fel de părinți sunteți? Mergeți pe principiul ”cum am crescut noi să crească și copiii noștri” sau funcționați după parenting-ul modern? Sunteți părinți ”green”? Aștept răspunsurile voastre pe pagina de Facebook Moașa Vania sau în comentarii la acest articol.
Cu drag, Moașa Vania!