Sindromul bebelușului scuturat cu forța – Shaken Baby Syndrome

11 februarie 2022
Sindromul bebelușului scuturat cu forța – Shaken Baby Syndrome

Se produce când un bebeluș este scuturat cu forță de părinți sau de cei care au grijă de el, cel mai adesea pentru că plânge sau este foarte agitat. Creierul său fragil se mișcă înainte și înapoi în interiorul capului.

Efectele scuturării cu forță a bebelușului îi pot provoca: vânătăi, umflături, sângerări, ce pot duce la leziuni cerebrale severe și permanente, tulburări neurologice și chiar la decesul bebelușului.

Cum recunoașteți instalarea acestui sindrom la bebelușul vostru? Acesta prezintă iritabilitate, vărsături datorită presiunii intracraniene, nu mai are poftă de mâncare, are dificultăți de respirație. Prezintă rigiditate posturală, ochișorii nu se focusează.

Ce este foarte important să știți legat de plânsul bebelușului vostru


În primele 3 luni după naștere, în așa numitul „trimestrul al-4-lea de sarcină”, bebelușul plânge cel mai mult, fiind atât perioada atât de adaptare la viață extrauterină, cât și de punere la punct a tuturor funcțiilor organelor lui.

De aceea, primul lucru pe care trebuie să-l faceți când bebelușul vostru plânge este să identificați cauza plânsului, pentru că el nu plânge niciodată fără motiv.

Plânsul bebelușului este diferit în funcție de motivul pe care-l are: dureri de burtică, colici, îi este foame, trebuie schimbate scutecele, este iritat și obosit, simte nevoia de tandrețe, îi este frig / cald.
Dacă bebelușului îi vă fi satisfăcută nevoia, el se vă calma și se vă opri din plâns.

Ce mai puteți face pentru a calma bebelușul:

  • o băiță caldă poate avea un efect imediat de calmare și liniștire;
  • bebelușul ținut în brațe în contact piele la piele;
  • înfășarea bebelușului într-un scutec sau cocon, cu piciorușele lăsate libere și mâinile strânse pe lângă corp.

Legea răbdării

Și dragilor, nu uitați de Legea Moașei Vania – Legea răbdării pe care toți părinții trebuie să o respecte în relația cu bebelușul după întoarcerea acasă de la maternitate.

Desigur, îngrijirea unui nou născut, mai ales în primele luni de viață, implică multă responsabilitate din partea voastră. Este normal ca în acestă perioadă să vă simțiți foarte obosiți sau chiar frustrați, de aceea este important să aveți grija și de voi. Să vă împărțiți atribuțiile dar și timpul de somn, pentru a putea face cerințelor copilului vostru cu multă răbdare, blândețe și înțelegere.

Cursul “Baby Senses” ținut de moașa Vania de la Active Center vă ajută să vă dezvoltați toate abilitățile pentru a face face nevoilor primare ale nou născuților voștri. Dacă nu ați apucat să faceți un curs înainte de naștere, puteți să-l faceți și după, online, în cuplu, și alături de bebelușul vostru.

Contactați-ne la recepție Active Center : 0753072902

Foto: Zuch Lucero / Unsplash

 

Arhive



Netopia
Copyright © 2016 ACTIVE CENTER. Toate drepturile rezervate.
Visualwise studio
Vania Limban Întreabă moașa