Vania Limban
Întreabă moașa

Durerea la naștere

Durerea la naștere by Moasa Vania Limban

Cu toții am auzit despre durerile nașterii naturale, dar prea puțină lume vorbește despre ce simți după operația cezariană. V-am pregătit un articol despre durere, care vă poate ajuta să luați o decizie informată privind modul în care vă veți aduce pe lume copilul. Iată diferențele principalele între cele două tipuri de durere:

  • durerea la nașterea prin operație cezariană NU ți-o asumi, pentru că ea este „acoperită” de anestezia epidurală. Aceasta se face pentru actul operator și se menține în primele două zile după. Dificultăți, de la caz la caz, sunt mai ales la prima ridicare din pat a lăuzei: dureri, amețeli etc. Pot apărea și probleme cu alăptatul, deoarece lactația se instalează mai târziu. Uneori apar și probleme de constipație, care accentuează durerea în zona abdominală. 
  • durerea la nașterea naturală/ pe care vaginală ți-o asumi și, desigur, încerci să o ții sub control prin propriile tale resurse – respirație, poziții, masaj, relaxare, dar și cu ajutorul forței de gravitație și/ sau al apei la o anumita temperatură. Refacerea în urma nașterii pe cale naturală (fără complicații) se face mult mai rapid. 

Pentru ambele forme de a aduce pe lume un copil, ideal este să ne pregătim în timpul celor nouă luni de sarcină. Controlul respirației și managerierea durerii reprezintă secretul pentru a avea o experiență plăcută, indiferent de felul în care ne vom aduce pe lume bebelușul.

De ce specialiștii recomandă, în condiții normale, nașterea naturală fără intervenție medicamentoasă? Pentru că, în timpul acestui proces, corpul face ceva unic pentru. Ca un mecanism perfect, organismul ajută trupul să treacă mai ușor prin această experiență dificilă, așa că produce “un show de hormoni”:

  • oxitocina, care susține contracțiile uterine;
  • adrenalina care, într-o cantitate medie, stimulează secreția de oxitocină;
  • endorphinele mai puternice de 200 de ori decât morfina, opiacee naturale care atenuează durerea generată de contracțiile uterine;
  • prolactina, care va contribui la declanșarea lactației, deci la alăptarea cu succes a bebelușului.

Pentru ca acest “show” să se producă în organismul femeii, trebuie îndeplinite o serie de condiții: 

  • menținerea unei stări psiho-emoționale de încredere; 
  • modele mentale pozitive;
  • efectul placebo vs nocebo;
  • și desigur Legea Moașei Vania – Legea celor 3 R: Respirație&Relaxare&Răbadare

În urma nașterii naturale asumate, viitoarea mamă va ieși cu un sentiment de putere pe care-l va păstra pe tot parcursul vieții ei, la alte nașteri dacă le va avea, dar și în orice alte împrejurări extreme de viață. Cu toate acestea, pot apărea situații medicale care impun intervenția chirurgicală. Viitoarele mame trebuie pregătite fizic și emoțional pentru orice situație!

Învățăm despre toate acestea la cursul “Nașterea asumată. Da, pot!”, cu Moașa Vania, la Active Center! Vă aștept cu drag!

28 iulie 2020