Terapia prin yoga în sarcina și după naștere

2 aprilie 2021
Terapia prin yoga în sarcina și după naștere

Sunt Anca Amariei, prima studentă a Institutului de Terapie prin Yoga de la Amsterdam. Pe lângă această specializare, sunt certificată și ca antrenor de respirație, în acordarea primului ajutor în sănătatea mintală, neuromindfulness și lucrul cu pacienți cu istoric de traumă. Așadar, am o varietate de instrumente pe care le pun la bătaie atunci când vine vorba despre a aborda sănătatea dintr-o perspectivă integrată. 

În live-ul cu Moașa Vania de pe Facebook, printre multe altele, am atins subiecte precum: diferențele între yoga & terapia prin yoga și cum se reflectă ele în cazul lucrului cu femei însărcinate; beneficii și instrumente; cum lucrăm cu diverse afecțiuni în sarcină din perspectiva terapiei prin yoga etc. Am profitat de ocazie să împărtășim și impresii din cartea „Nașterea conștientă”, a lui Nancy Bardake. 

Iată câteva dintre concluziile discuției noastre, iar pentru conversația completă vă invităm să urmăriți înregistrarea video aici. Am și câteva daruri, practica bunătății iubitoare pentru mamă și copil înainte de naștere (relaxare audio ghidată), respectiv un pachet de 3 sesiuni de yoga adaptate fiecărui trimestru de sarcină (disponibil la un preț promoțional folosind codul “ANCA2021”). 

Diferența între yoga si terapia prin yoga și aplicațiile în sarcină

  • Terapia prin yoga este o practică personalizată, care presupune să o cunoaștem pe viitoarea mamă sub toate aspectele sale: fizic, emoțional, social, spiritual etc.
  • Concret, la prima mea întâlnire cu o gravidă care își dorește sesiuni de terapie prin yoga, o voi întreba atât despre rezultatele ultimelor analize, simptome, surse de disconfort fizic, dar mai ales despre aspectele emoționale care îi influențează starea în ansamblu. În timpul sesiunilor propriu-zise, practica este abordată din perspectiva siguranței fizice (ex. fără compresie abdominală după luna a 3a; fără inversii după luna a 5a; fără compresia picioarelor mai ales în ultimul trimestru de sarcină; în general, fără exerciții care aduc și mai multă căldura în corp, fără uleiuri esențiale /mirosuri care pot fi deranjante), dar și din perspectiva siguranței psihologice (ex. evitarea subiectelor care stârnesc emoții puternice, abordarea însoțită de umor, empatie și compasiune).

Beneficiile yoga în sarcină și instrumentele folosite 

  • Pe mine personal, yoga m-a ajutat să dezvolt o stare de prezență, să rămân mereu conectată la aici și acum, într-o perioadă în care mintea vrea sa fugă inevitabil către viitor (momentul nașterii si de după naștere), ceea ce aduce neliniște. 
  • Exercițiile de respirație: utile pentru a întâmpina/ gestiona insomniile, dar și alte simptome, cum ar fi pulsul sau tensiunea arterială crescută. 
  • Posturile fizice: utile pentru a preveni durerile de spate / tensiunea din zona cervicala
  • Relaxările cu vizualizări și afirmații: sprijină calmarea minții și conexiunea cu bebelușul

Abordarea unor afecțiuni în sarcină din perspectiva terapiei prin yoga: diabetul gestațional, preeclempsia, hipermobilitate, varice etc (cu acordul medicului)

  • Paza bună trece primejdia rea, așadar încurajarea este să ne focusăm pe zona de prevenție și pe educarea femeilor in legătura cu instrumentele pe care le au la dispoziție. 
  • Multe afecțiuni presupun că atunci când s-a ajuns la ele gravida trebuie sa se odihnească foarte mult, așadar nu îi rămân decât exercițiile de respirație și partea de relaxare ghidată, posturi din yoga regenerativă care presupun suportul mai multor accesorii (perne, pături etc).
  • Diabetul gestațional – practici mai dinamice, dar accesibile, care sa stimuleze organismul să transporte glucoza in celule.
  • Preeclempsia – practici statice, cu focus pe exerciții de respirație care contribuie la scăderea tensiunii.
  • Hipermobilitate – practici pentru eliberarea încheieturilor, focus pe a restrânge amploarea mișcărilor (asa numitul „containment”).
  • Varice – exerciții / posturi care presupun ca picioarele sa fie ușor ridicate, pentru a încuraja circulația sângelui, fără compresii.

Uniunea dintre minte & spirit & corp în timpul nașterii  

  • Nașterea este unul din acele momente în viață in care alinierea celor 3 este esențială. Ai nevoie sa iți cunoști senzațiile din corp, să gestionezi avalanșa de gânduri, sa găsești bucurie în aceasta „durere transformatoare”, la finalul căreia e o mare împlinire. 

Arhive



Netopia
Copyright © 2016 ACTIVE CENTER. Toate drepturile rezervate.
Visualwise studio
Vania Limban Întreabă moașa