Vania Limban
Întreabă moașa

Epi-No, ajutor de nădejde pentru gravidele care se pregătesc să nască natural

Epi-No, ajutor de nădejde pentru gravidele care se pregătesc să nască natural by Moasa Vania Limban

Sarcina și, mai apoi, nașterea sunt două dintre cele mai frumoase etape din viața unei femei. Dar ele nu sunt lipsite de griji și emoții. Iar femeile se pregătesc cât pot de bine pentru momentul în care își vor ține în brațe copilul. Frumusețea acestui moment însă depinde enorm de experiența nașterii. Iar pregătirea fizică pentru aducerea pe lume a unui copil trebuie începută cât mai devreme. Pentru asta există Epi-No, dispozitivul cu ajutorul căruia nașterea naturală poate fi ușurată considerabil, mai ales că se concentrează pe expulzarea cu perineu intact a copilului. Iată care sunt principalele beneficii ale acestui dispozitiv revoluționar:

  • eficiență mai crescută în tonifiere față de exercițiile Kegel;
  • creșterea flexibilității și elasticități perineului în perioada de sarcină;
  • contribuie la dilatarea progresivă a perineului, făcând posibilă nașterea cu perineu intact;
  • la naștere scade anxietatea  față de momentul expulziei;
  • protejează integritatea perineului prin dilatare progresivă;
  • folosirea lui nu necesită prezența unui cadru medical (medic, moașă, kinetoterapeut).

Momentul optim de începere al folosirii lui este din săptămâna 12 (de 3 ori/săptămână), până în săptămâna 36 (inclusiv) pentru tonifierere perineului. 

Din săptămâna 37, se continuă folosirea lui până în săptămâna 40 pentru dilatarea orificiului vulvar pana la 10 cm, mărimea unui cap de copil, făcând posibilă într-un procent foarte mare nașterea cu perineu intact. 

!!!Potrivit studiilor, folosirea Epi-No pe durata sarcinii nu prezintă niciun risc!!!

*) La achiziționarea unui dispozitiv Epi-No, oferim consultanță gratuită pe întreaga durată de folosire a acestuia. 

27 iulie 2020